Rumanio: Malsamoj inter versioj

La fakto ke la [[rumanoj]] uzas por si mem nomon devenan el la [[latina]] ''romanus'' (''romiano'' en [[esperanto]]) estas dokumentita ekde la [[16-a jarcento]], inklude fare de [[humanismo|humanistoj]] el [[Italio]] kiu veturis tra [[Transilvanio]], [[Moldavio]], [[Valaĥio (Rumanio)|Valaĥio]].<ref>''"nunc se Romanos vocant"'' A. Verres, Acta et Epistolae, I, p. 243</ref><ref> ''"...si dimandano in lingua loro Romei...se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano,..."'' Cl. Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, ĉe ''Bulletin de la Section Historique'', XVI, 1929, p. 1- 90</ref><ref> ''“Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli...”'' ĉe Maria Holban, ''Călători străini despre Țările Române'', vol. II, p. 158–161</ref><ref> ''"Tout ce pays la Wallachie et Moldavie et la plus part de la Transivanie a esté peuplé des colonie romaines du temps de Traian l’empereur…Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain … "'' ''Voyage fait par moy'', Pierres Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople, fol 48 in Paul Cernovodeanu, ''Studii si materiale de istorie medievala'', IV, 1960, p. 444</ref>

La plej antikva dokumento en la [[rumana]] pri kiu oni scias estas de la jaro [[1521]], nome [[Letero de Neacșu|letero verkita de Neacșu de Câmpulung]]<ref>Iorga, N., Hurmuzachi, Apud, ed., [http://cimec.ro/Istorie/neacsu/rom/scrisoare.htm La letero de Neacșu de Câmpulung,] vol. Documente, XI, pp. 843.</ref> por averti la urbestron de [[Braŝovo]] pri tuja atako de la [[Otomana Imperio|otomanoj]]. En tiu dokumento, [[Valaĥio (Rumanio)|Valaĥio]] (reale "Valaĥio" estas [[eksonimo]]) estas nomata ''Țara Românească'' (laŭlitere ''La Rumana Lando'', ĉar ''rumân'' signifis ''rumano''). En la venontaj jarcentoj oni uzis ambaŭ formojn —''român'' kaj ''rumân''— kiel annomo de la lando,<ref>"am scris aceste sfente cǎrți de învățături, sǎ fie popilor rumânesti... sǎ înțeleagǎ toți oamenii cine-s rumâni creștini" "Întrebare creștineascǎ" (1559), ''Bibliografía româneascǎ veche'', IV, 1944, p. 6. "...că văzum cum toate limbile au și înfluresc întru cuvintele slǎvite a lui Dumnezeu numai noi românii pre limbă nu avem. Pentru aceia cu mare muncǎ scoasem de limba jidoveascǎ si greceascǎ si srâbeascǎ pre limba româneascǎ 5 cărți ale lui Moisi prorocul si patru cărți și le dăruim voo frați rumâni și le-au scris în cheltuială multǎ... și le-au dăruit voo fraților români,... și le-au scris voo fraților români" Palia de la Orǎștie (1581–1582), București, 1968. " În Țara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri, ce și sași peste seamă de mulți și români peste tot locul...", Grigore Ureche, ''Letopisețul Țării Moldovei'', p. 133-134.</ref> sed ''rumân'' eksignifis ''servisto'', kaj, post la nuligo de la servoreĝimo en [[1746]], la formo ''rumân'' malaparis grade.<ref>Brezeanu, Stelian (1999). ''Romanitatea Orientalǎ în Evul Mediu''. Bucarest: Editura All Educational, 229-246.</ref> La nomo ''România'' kun la signifo ''Patrio de ĉiuj rumanoj'' aperis komence de la [[19-a jarcento]].<ref> La unua konata mencio de la termino "Romania" en la moderna senco de la vorto, estas de la verko de la greka erudiciulo Dimitrie Daniel Philippide, publikita en Lepsiko en 1816 kaj nomta "La historio de Romanio", sekve de "La geografio de Romanio".</ref>